| Producător: Crytek Distribuitor: Electronic Arts Platformă: PC Gen: Shooter Data lansării: 16-Nov-2007 Jocuri similare: Crysis Warhead Website: Vizitează PC recomandat: CPU 3GHz, 2GB RAM, Video Card with 512MB În 2006 am avut onoarea să fiu prezent la ceea ce pe atunci era cea mai mare manifestare a industriei de jocuri - Electronic Entertainment Expo, sau pe scurt, E3. Printre lansări mult-aşteptate de hardware şi software, aveam un scop precis: vroiam să îmi demonstrez că trailer-le lansate pentru Crysis erau prerenderizate, nicidecum real-time. Jocul rula încă de atunci (culmea, chiar ultimul nivel din joc) pe plasme în rezoluţii impresionante, având în spate ceea ce probabil era cea mai bună configuraţie hardware la acea oră. Din păcate, scopul meu nu a fost atins, deoarece domnii de la Crytek făceau în direct ceea ce nu credeam că este posibil: se jucau ceva ce părea foarte aproape de fotorealism, cu dezinvoltură şi cu un framerate acceptabil, răspunzând la întrebări şi distrugând încă un palmier bucată cu bucată la cererea jurnaliştilor prezenţi. Jocul nu era atunci disponibil pentru o testare din partea publicului, dar am rămas cu gura căscată când am văzut ce grafică îmbrăca lumea din Crysis. Desigur, nici fizica nu era mai prejos, posibilitatea de a distruge colibele din junglă sau vegetaţia venind parcă dintr-un viitor îndepărtat. În mod uimitor, tot ce am văzut atunci a apărut în versiunea finală a jocului şi, deşi a trecut ceva timp, nici un titlu anunţat sau deja lansat nu s-a apropiat din punct de vedere vizual de ceea ce am văzut. Grafica este cu siguranţă principalul punct de discuţie când vine vorba de Crysis, de multe ori neluându-se în calcul faptul că ar fi urmaşul spiritual al lui Far Cry (mai ales că acesta din urmă va fi continuatseparat de Ubisoft). Lansarea jocului a devenit în scurt timp subiect de discuţii pe teme de benchmarking, întrucât nVidia s-a aliat pe cât a putut cu cei de la Crytek, participând la evenimente media alături de echipă, lansând drivere noi, totul pentru a lupta pe acest foarte important front cu rivalii de la ATi şi existau destule opinii conform cărora jocul nu este decât un demo tehnologic menit să testeze PC-urile şi să producă mai mulţi bani pentru industria de hardware.
Din anumite puncte de vedere se poate spune acest lucru, deoarece Crysis rulează destul de slab pe orice sistem cu detaliile setate pe High, dar acest lucru se justifică prin faptul că oferă cea mai realistă reproducere a realităţii dintr-un joc de până acum, cel puţin la nivel grafic. Este disponibilă şi opţiunea Very High, care în accepţia producătorilor este singura care foloseşte cu adevărat funcţiile DirectX 10, pentru aceasta fiind necesară rularea jocului pe Windows Vista. Însă prin simpla modificare a unor fisiere de configurare, o mare parte din aceste efecte au putut fi „deblocate” şi pe Windows XP, pentru ca apoi acest lucru să fie infirmat de CEO-ul Crytek, care a susţinut că este vorba doar despre o emulare şi nu despre „adevăratele” efecte next-gen. Indiferent de aceste probleme, felul în care este redată apa, modul în care razele soarelui străbat vegetaţia junglei precum şi multe alte efecte grafice transformă experienţa din Crysis într-una absolut năucitoare din punct de vedere vizual. Singurul loc unde ar mai fi ceva de discutat sunt exploziile şi redarea focului, care arată destul de învechit şi pixelat. De asemenea, există o parte din modul single-player care se desfăşoară într-o zonă îngheţată a junglei şi care este cu siguranţă unul dintre cele mai impresionante niveluri din istoria FPS-urilor, mai ales prin felul în care se face trecerea între peisaje şi este simulat viscolul (am simţit frigul în oase doar privind monitorul). Totuşi, Crysis nu este doar un exerciţiu de afişare a cât mai multor poligoane, texturi şi efecte pe ecran. În ciuda faptului că este atât de frumos încât screenshot-urile pot fi folosite pentru cărţi poştale, producătorii nu au neglijat întru totul gameplay-ul. Scenariul nu este dintre cele mai originale, acţiunea desfăşurându-se într-un viitor apropiat, în anul 2020. Tu faci parte din forţele speciale americane şi eşti paraşutat pe o insulă din Marea Filipinelor pentru o „banală” misiune de salvare a unui arheolog, însă din păcate pentru tine totul se va duce la d***u destul de repede după începerea jocului. Această abordare se potriveşte unui FPS, dar pentru cei care au salvat deja lumea de nenumărate ori în diferite alte titluri, motivaţia de a ajunge la final va fi destul de redusă.  Un element distinctiv în jurul căruia gravitează Crysis este un costum special care se află în posesia echipei din care faci parte, "uniformă" ce foloseşte o energie care se regenerează şi care poate fi folosită pentru a vă creşte puterea (sărituri mai înalte, lovituri de pumn mai puternice), viteza de deplasare sau pentru a vă transforma în Omul Invizibil. Starea implicită a costumului este cea care oferă o armură superioară, accelerând în acelaşi timp refacerea sănătăţii şi a energiei. Armele pe care le foloseşti pot fi şi ele configurate într-un meniu intuitiv, având posibilitatea să le adaugi diverse accesorii – amortizor, aruncător de grenade, lunetă, ghidare laser etc – care se vor dovedi foarte folositoare pe parcursul jocului. În single-player sunt oferite variante multiple de abordare a misiunilor, câmpul de luptă fiind practic deschis explorării, având o libertatea de mişcare foarte mare, cu puţine locuri în care sunt introduse artificial bariere pentru a o îngrădi. Inamicii sunt în principal de două tipuri, nord-coreeni şi extratereştri, dar ambele tabere au suficientă varietate pentru a nu plictisi. Cel mai important este că aceştia, deşi în general în număr mare în anumite locaţii, nu se spawnează la infinit şi au un comportament destul de natural, astfel că în marea parte a timpului te simţi vânat în junglă, sentimentul din filmul Predator fiind bine imprimat experienţei de joc. Aici intervine principala separare între FPS-urile din ultimul timp şi cele mai "deschise", aşa cum este şi Crysis, fapt care a împărţit şi fanii în două tabere. Pentru unii, un spawn continuu până la atingerea unui trigger este o insultă la adresa progresului în jocuri şi a realismului, în timp ce pentru alţii această caracteristică este tocmai aceea care aduce spectaculozitate. Pentru mine, lucrurile stau undeva la mijloc. În teorie aş prefera ceva mai mult realism, dar în Crysis de multe ori se lasă liniştea după ce elimini toţi adversarii şi jocul aproape că devine un simulator de turism, în care dacă ignori indicaţiile ofiţerului superior te poţi plimba în voie pentru a admira peisajele. Acest lucru permite o oarecare relaxare în joc, dar scade din intensitate în anumite perioade. Desigur, a avea valuri de inamici care vin către tine poate fi frustrant, dar dacă întelegi şi accepţi mecanica unui joc precum Call of Duty, aceasta din urmă poate fi o încântare a simţurilor.
Pe lângă scăderea în intensitate menţionată anterior există şi câteva probleme de scriptare, anumite trigger-uri nefiind declanşate atunci când trebuie, lucru care duce în final la o reluare a jocului de la o salvare anterioară. Aceste mici neajunsuri sunt totuşi de înţeles dacă avem în vedere dimensiunea locaţiilor şi multiplele moduri în care poţi termina o misiune (de la o furişare cu cloak şi târârea printre copaci până la tărăboi cu grenade şi tancuri), dar aduc un oarecare sentiment de frustrare când progresul îţi este oprit subit de o astfel de eroare. Jocul pare împărţit în trei părţi relativ distincte în funcţie de inamici şi vehiculele folosite, dar totul se desfăşoară în cadrul aceluiaşi fir epic, trecându-se de la starea de vânat la vânător, de la ascunderea de elicoptere (de care nu poţi scăpa nici prin cloak!?) la pilotarea de diverse vehicule în lupte asemănătoare cu cele din seria Battlefield. Aici intervine din nou motorul CryEngine 2, care prezintă capacităţi impresionante de afişare şi o flexibilitate superbă, atât în privinţa setărilor grafice cât şi a renderizării spaţiilor deschise sau interioare. De asemenea, detaliile abundă. Modelele armelor şi mai ales cele ale personajelor sunt extrem de bine realizate, lucru dovedit şi de secvenţele cinematice in-game, care arată mai bine decât cele prerenderizate din alte jocuri. În privinţa detaliilor „de efect” s-a mers chiar până la implementarea unui bord autentic pentru fiecare vehicul, cu kilometraj şi turometru funcţionale (deşi toate au fix 130940 km rulaţi, probabil nord-coreenii având aceleaşi rute de patrulare pe care le-au respectat cu sfinţenie de-a lungul câtorva ani). Cu toate acestea, Crysis este într-un fel un joc clinic, rece, care poate fi într-adevăr admirat ca pe o realizare extraordinară, dar care nu stârneşte pasiuni puternice. În cele mai multe cazuri nici voice-acting-ul nu ajută, unele voci fiind parcă împrumutate din Pimp My Ride sau Lacrimi de Iubire. Dată fiind libertatea de mişcare acordată jucătorilor, designerii au fost oarecum forţaţi de împrejurări să creeze un AI care să se poată adapta situaţiei de pe „teren”; astfel, soldaţii nord-coreeni îşi pot modifica comportamentul, de la pază sau patrulare la căutare atentă prin junglă. Din acest motiv, o strategie de genul „pune amortizorul-trage-cloak-trage-mergi mai departe” nu va funcţiona întotdeauna, deoarece inamicii te vor găsi destul de repede, mai ales că rezerva de energie nu poate susţine abilităţile costumului 100 de ani. Dacă dispari însă o perioadă mai îndelungată din raza lor vizuală, inamicii vor renunţa să te mai caute (lucru indicat şi pe HUD). În anumite momente va fi necesară infiltrarea în anumite tabere sau posturi de comandă mobile pentru a obţine informaţii folositoare, dar odată aflat înăuntru, adversarii parcă uită că ai fi acolo, deşi s-a intrat în locaţia respectivă sub foc susţinut de arme automate. Mai mult, am întâlnit momente în care aceştia au ieşit pur şi simplu din cameră, lăsându-mă să îmi fac treaba în linişte. Trecând însă peste micile ciudăţenii, AI-ul nu este complet bătut în cap, astfel că există câteva noţiuni de luptă în echipă în tabăra adversă. De exemplu, dacă eşti urmărit de un vehicul cu şofer şi mitralior, acesta se va opri la margina junglei, mitraliorul va trage în direcţia ta, şoferul va coborî şi va folosi şi el armamentul din dotare de la adăpostul blindajului maşinii. Pe nivelul normal de dificultate soldaţii au o strălucire roşiatică când eşti aproape de ei, element folositor pentru ţintitire, dar de la distanţă armele sunt extrem de ineficiente, deoarece nici măcar un încărcător întreg de gloanţe nu reuşeşte să îngenuncheze bravii soldaţi nord-coreeni; iar alegerea opţiunii de a trage foc cu foc va însemna că adversarii se vor descotorosi de gloanţele voastre ca şi cum ar fi înţepături de ţânţari. Din acest punct de vedere, luptele cu extratereştrii sunt mai brutale şi mai spectaculoase, maşinăriile de luptă căutând mereu să te flancheze şi să folosească înălţimile. Mai mult, ele nu vor ataca orbeşte, existând uneori momente în care se retrag şi se regrupează pentru a reveni după aceea ca să-ţi aplice lovitura de graţie.
Odată terminat single-player-ul, îţi poţi îndrepta atenţia spre multiplayer. Avem la dispoziţie nouă hărţi, însă doar două moduri de joc – Instant Action şi Power Struggle – pentru maxim 32 de jucători. Instant Action este deathmatch-ul clasic în timp ce Power Struggle (PS) este mult mai complex, el fiind o combinaţie de capture the flag cu lupte între echipe, totul pigmentat cu obiective strategice. Scopul în PS este distrugerea cartierului general inamic, lucru care nu poate fi făcut decât după ce ai distrus în prealabil turelele care protejează baza adversă. Pentru a distruge turelele ai nevoie de o putere de foc serioasă, care poate fi obţinută de la fabrica de prototipuri sau cea de vehicule, pe care trebuie să le capturezi. Pentru a putea produce prototipuri însă, trebuie să ai sub control şi anumite locaţii speciale, de aici rezultând o întreagă nebunie în care echipele trebuie să balanseze ofensiva cu protejarea punctelor strategice. Problema cea mare însă e că la ora actuală conectarea la un server multiplayer este o adevărată aventură, implementarea tehnologiilor GameSpy nefiind foarte fericită. De altfel, producătorii au şi declarat că lucrează puternic pentru a rezolva aceste neajunsuri, oferind între timp şi câteva soluţii temporare pentru problemele generale. Revenind însă la multiplayer în sine, odată ce v-aţi plictisit de Power Struggle, alte motive temeinice pentru a zăbovi în modul online de Crysis nu prea mai sunt. Mai ales că există deja o serie de alte titluri care oferă mult mai mult în această privinţă – Cod4, jocurile din seria Battlefield, Enemy Territory: Quake Wars,, Unreal Tournament 3 etc. Este de apreciat însă faptul că producătorii au inclus o serie de opţiuni foarte utile, atât pe partea de server cât şi de client, cum ar quick search, damage ratio, un tutorial video pentru modul Power Struggle, auto-kick pentru cei care îşi omoară de prea multe ori coechipierii, posibilitatea de a activa ciclul zi/noapte, suport pentru voice-chat cât şi pentru... gamepad-uri (Xbox 360 / PlayStation 3 port anyone?). Pentru pasionaţii de modding, Crysis include pe DVD-ul de instalare şi versiunea 2.0 a editorului Sandbox, care de altfel şi-a arătat „muşchii” odată cu lansarea demo-ului single-player. Editorul le-a permis fanilor talentaţi să modifice o mulţime de aspecte ale demo-ului, demonstrând că promisiunile designerilor de a pune la dispoziţia comunităţii unelte extrem de puternice pentru modificarea jocului nu au fost doar vorbe în vânt. Astfel, Sandbox 2 include toate opţiunile de care un modder pus pe fapte mari ar avea nevoie, de la trigger-uri, controlul norilor şi rutine pentru AI până la poziţionarea camerei sau efectelor de sunet. Un element care îţi va uşura foarte mult munca este posibilitatea de a vedea pe loc schimbările aduse nivelului la care lucrezi folosind Game mode-ul din cadrul editorului. Astfel, poţi să pui un copac pe hartă, activezi Game mode, te plimbi pe lângă el şi dacă nu îţi place cum este poziţionat, apeşi Esc, îl muţi doi metri mai la stânga, după care îţi vezi mai departe de treabă. Sau la fel de bine poţi să testezi dificultatea unei anumite porţiuni din nivel, să vezi dacă plasarea inamicilor este optimă, dacă trigger-urile se declanşează corect sau dacă ai exagerat sau nu cu cantitatea de muniţie pe care ai lăsat-o prin zonă. Această uşurinţă de folosire, cumulată cu flexibilitatea engine-ului, va duce cu siguranţă la apariţia unor mod-uri cel puţin interesante, a unor noi misiuni sau, de ce nu, chiar a unor campanii care să continue povestea din single-player. Nu e nevoie decât de timp, pricepere şi voinţă (un punct bun de plecare pentru cei doresc să intre în lumea modding-ului este site-ul Crymod). De altfel, bazele pentru câteva conversii totale au fost deja puse, dar personal aştept cu nerăbdare ca un alt producător să folosească engine-ul pentru un gen complet diferit, cum ar fi RPG-urile (idee nu foarte exagerată, ţinând cont că Electronic Arts a achiziţionat de curând BioWare / Pandemic).
Trăgând linie, din punct de vedere grafic Crysis este fără discuţie cel mai impresionant titlu la ora actuală, concurenţa neavând ce face momentan decât să se uite lung şi să ofteze. Remarcabil este că jocul va fi la fel de impresionant şi peste ceva timp, când hardware-ul va permite într-un final rularea la rezoluţii mai mari cu anti-aliasing activat. Este de asemenea clar că producătorii s-au concentrat şi asupra gameplay-ului, nepunând bază doar pe tehnologie. Rezultatul este un FPS bun, care însă este sabotat de o poveste fumată şi de mici probleme din cauza cărora devii mai detaşat, asemenea unui doctor la o autopsie, având un interes educativ, dar mai puţină implicare emoţională. Din fericire, Crytek vor avea şansa să repare punctele slabe ale gameplay-ului, deoarece Crysis este doar primul titlu dintr-o trilogie. Iar acum că tehnologia deja există, nu mai rămâne decât ca designerii şi scenariştii să se apuce bine de tot de treabă.
|
0
comentarii
Trimiteți un comentariu
