Ca practicant al sportului de performanţă o bună perioadă de timp, dar şi ca gamer, m-am întrebat întotdeauna de ce unele sporturi nu beneficiază de aceeaşi atenţie din partea producătorilor în ceea ce priveşte dezvoltarea jocurilor video. Nu e nici un secret că aproape anual sunt lansate noi titluri pentru fotbal, baschet, golf sau hochei pe gheaţă, în timp ce vreun joc veritabil de handbal sau polo pe apă nu a văzut lumina zilei şi nici nu cred că o va vedea prea curând.

O categorie aparte o reprezintă sporturile de contact care, deşi au avut câteva titluri reprezentantive de-a lungul vremii, nu au atras atât de mult jucătorii cărora le erau adresate, aşa cum au făcut-o seriile FIFA, NHL sau NBA. Îmi reamintesc cu plăcere ce partide tensionate de FIFA 98 încingeam cu prietenii şi cât de real mi se parea acel titlu, dar din păcate vremurile respective nu găzduiau vreun simulator de karate, judo, jujitsu sau box, aşa cum mi-aş fi dorit. E drept că existau pe piaţă jocuri de fighting, dar fără vreo legătură cu sporturile în sine.

Doi sportivi şi un octogon

UFC (Ultimate Fighting Championship) este o organizaţie americană înfiinţată în 1993 ce are ca scop promovarea artelor marţiale mixte (MMA), unde se întâlnesc concurenţi din toate disciplinele.

Considerat de mulţi cel mai brutal sport legal, deoarece încleştarea se produce într-o cuşcă de fier numită Octogon, iar regulile de luptă sunt minime, MMA-ul a avut o creştere fulminantă în ultimii ani în ceea ce priveşte fanii din întreaga lume. Învingătorul se decide prin K.O., K.O. tehnic (când medicul sau arbitrul opreşte lupta), tehnici la sol sau prin deliberare la punctaj după terminarea meciului.

Un lucru e clar, UFC 2009 nu este pentru cei slabi de înger, care nu suportă să vadă capete lovite cu genunchiul sau sânge pe podeaua ringului şi nici pentru gamerii care, în apăsarea lor disperată pe cât mai multe butoane, se aşteaptă să admire lovituri spectaculoase ca cele din Tekken ori Soul Calibur.

Aici nu există combo-uri, juggle-uri, fireballs sau poveşti emoţionante. Undisputed e un simulator de MMA în cel mai adevărat sens al cuvântului; există doar un octogon şi doi sportivi bine antrenaţi, dintre care unul va rămâne la final întins pe podea.

Înainte de a intra în acţiune, o idee foarte bună e să vizitaţi tutorialul, împărţit în şase categorii, fiecare cu lecţii specifice pentru diferitele tehnici de luptă. E greu de grezut că la prima rulare a jocului mulţi vor asculta tutorialul până la capăt, dar asta nu e o problemă, îl puteţi revizita oricând şi alege doar lecţiile specifice strategiilor preferate.

Controlul personajelor nu e unul din cele mai simple, deoarece chiar sunt necesare toate butoanele de pe gamepad, dar cei familiarizaţi cu Fight Night Round 3 se vor simţi în largul lor, întrucât şi aici se folosesc mişcări de rotaţii ale RS-ului (Right Stick) aproape identice cu ale acestuia. Treaba se complică atunci când, pe lângă rotaţii, trebuie să aveţi grijă în acelaşi timp la cele două butoane pentru gardă, dar şi la atac. Mai mult decât atât, nu avem parte doar de lovituri din picioare, ci şi de tehnici foarte complexe pentru lupta la sol, aici referindu-mă la strangulări, evadări şi tranziţii.

Din păcate pentru începători, tranziţiile şi evadările sunt cele mai complexe seturi de lovituri (ca şi în meciurile reale, de altfel) şi vor fi învăţate ceva mai greu. De aceea, probabil că mulţi se vor rezuma la personaje specializate pe box sau kickbox, cu care să prindă o lovitură norocoasă şi să câştige partida. Da, asta se întâmplă frecvent în UFC şi chiar azi am pierdut un meci după primul pumn încasat. Era de la multiplul campion Chuck Liddell, deci am o scuză.

Box vs. Kickbox vs. Muay Thai

Sistemul de luptă se bazează pe cele mai importante stiluri din MMA: box, kickbox, muay thai, judo, jujitsu şi wrestling. Fiecare personaj poate fi specializat pe un stil din picioare şi unul pentru lupta la sol, fiecare cu propriile avantaje şi slăbiciuni.

Un kickboxer precum Forrest Griffin va încerca să-l ţină la distanţă cu lovituri de picior pe boxerul Rashad Evans care va prefera lupta de aproape, unde îşi poate pune în valoare mai bine loviturile distrugătoare de pumn. Totodată, un specialist în jujitsu va alege întotdeauna confruntările la sol împotriva practicanţilor de muay thai, datorită strangulărilor mult superioare. Din păcate, combatanţii la sol nu au nici o şansă împotriva AI-ului, deoarece acesta va ieşi de fiecare dată din clinch-uri fără prea mari dificultăţi.

O poziţie des întâlnită în meciurile de UFC este aceea de „mount”, când un luptător stă pe pieptul celuilalt, încercând să-l termine cu pumnii. Cel de jos e clar dezavantajat, dar cine a fost atent la modul de antrenament va şti ce să facă pentru a încerca o evadare. În acelaşi timp, există şi multe arme împotriva evadărilor, deci aproape totul ţine de buna cunoaştere a strategiilor şi a metodelor de a scăpa teafăr din orice situaţie.

Ce-i drept, e frustrant pentru un începător să lupte împotriva unui maestru jujitsu, deoarece timing-ul pentru evadări e esenţial şi nu se învaţă prea repede. Dar în acelaşi timp, un meci până în ultima rundă între doi adversari de acelaşi nivel va fi tensionat şi spectaculos în acelaşi timp.

Pentru a se apropia cât mai mult de realitate, producătorii au ales să nu afişeze implicit vreo bară de viaţă sau stamina pe ecran. Cu toate acestea, recomand novicilor să activeze bara de stamina, de altfel singura inclusă în joc, pentru a înţelege mai bine importanţa acesteia.

Stamina se consumă în timpul atacurilor, dar se reface atunci când vă apăraţi sau vă retrageţi. Pe măsură ce încasaţi lovituri, bara de stamina scade, iar când ajunge aproape de zero, veţi fi mult mai vulnerabili pentru a încasa un K.O. sau o strangulare la sol. O tactică bună ar fi aceea de a obosi adversarul, fără a-l lăsa să se retragă sau să se apere în picioare sau chiar la sol. Farmecul jocului constă în faptul că deşi vă credeţi în avantaj, o lovitură bine plasată la momentul potrivit poate schimba soarta meciului.

Pe lângă clasicul şi simplistul Exhibition, producătorii au introdus un mod Carieră, destul de lung şi interesant comparativ cu Fight Night Round 3. Scopul în cadrul acestuia este de a ajunge campion în categoria de greutate din care faceţi parte. Aici nu veţi alege un personaj din cele peste 80 puse la dispoziţie, ci veţi crea unul nou, atât din punct de vedere estetic, cât şi tehnic. Cu toate că nu veţi regăsi detaliile de personalizare atât de ample ca în alte titluri, nu veţi rămâne dezamăgiţi.

Pe lângă cele trei atribute de bază (Strength - tăria loviturilor, Speed - viteza acestora şi Cardio - regenerarea energiei), există nu mai puţin de 16 atribute secundare, printre care loviturile de picior, clinch-uri sau defensiva la sol. Acestea din urmă depind de stilul luptătorului creat şi au o importanţă majoră, deoarece modul Carieră reprezintă o adevărată provocare şi dacă nu veţi acorda atenţie maximă atât antrenamentului, cât şi confruntărilor, aveţi toate şansele să nu reuşiţi în lupta pentru titlu.

Dana White, preşendintele UFC, vă va programa un meci la 8-18 săptămâni, iar perioada dintre dispute poate fi folosită pentru antrenamente, singur sau cu partener. Obişnuit cu modul de antrenament din titlurile de box de la EA, am simţit o mare dezamăgire când am văzut cum se desfăşoară acestea în Undisputed.

Cele trei atribute primare pot fi îmbunătăţite într-un mod extrem de simplist şi bizar în acelaşi timp, doar prin apăsarea unui buton. Vreţi viteză sporită? Alegeţi să antrenaţi atributul respectiv cu unul din cele trei niveluri de intensitate (light, moderate, intense) şi săptămâna trece cât aţi clipi. Cum, doar atât, unde sunt mini-jocurile cu care suntem obisnuiţi? Ei bine, nu există.

Antrenamentul alături de un partener presupune un meci amical, la finalul căruia primiţi puncte ce pot fi folosite pentru a îmbunătăţi atributele secundare. Toate acestea consumă stamina, ce poate fi refăcută prin câteva săptămâni de odihnă, nefiind tocmai o idee bună disputarea unui meci cu stamina sub 100%. Pe măsură ce luptaţi, primiţi şi puncte de credibilitate, urmate de e-mail-uri cu cereri de participare la evenimente sau oferte de sponsorizare.

În modul Carieră, meniul mi s-a părut cam ciudat şi greu de folosit. Dacă primiţi vreo ofertă bună de sponsorizare, trebuie să ajungeţi la opţiunea de modificare a personajului, să deblocaţi echipamentul imprimat cu logo-ul sponsorului şi apoi să-l folosiţi. Iar dacă nu aveţi jocul instalat pe HDD-ul consolei, navigarea prin meniuri devine un test suprem de răbdare.

Ţinând cont de faptul că meciurile sunt programate la intervale lungi, veţi petrece majoritatea timpului navigând prin meniurile obositoare, antrenându-vă prin simpla apăsare a unui buton sau citind e-mail-uri total neinteresante. Cu toate acestea, modul Carieră este un plus şi un pas destul de important în întelegerea jocului înaintea adevăratelor provocări de pe Xbox Live!. Pasionaţii adevăraţi ai MMA-ului vor recunoaşte cu siguranţă că se putea lucra mai mult la acest aspect, dar cei mai puţin pretenţioşi nu vor avea motive de dezamăgire.

Din punct de vedere grafic, cei de la Yuke’s s-au întrecut pe ei înşişi, mai ales că sunt şi producătorii seriei SmackDown vs. Raw, ce are probleme grave în ceea ce priveşte algoritmii de detectare a coliziunilor. Luptătorii se prezintă cum nu se poate mai bine, iar mişcările lor sunt fluide şi naturale. E o delectare să priveşti cu încetinitorul un pumn primit în plină figură sau o lovitură puternică la corp, care provoacă încordarea muşchilor din acea zonă.

Totodată, putem distinge cu uşurinţă tatuajele de pe corpul luptătorilor sau chiar transpiraţia de pe piept ce succedă un meci intens. Algoritmii de care vorbeam mai devreme au fost regândiţi complet, astfel că rareori am detectat vreo problemă. Expresiile faciale şi rănile însângerate sunt de asemenea prezente şi mă bucur că ele iau locul indicatoarelor de viaţă sau energie, pentru un plus de realism.

Cu toate că excelează în toate privinţele legate de aspectul vizual, Undisputed suferă de o problemă importantă în opinia mea. Am avut ocazia să mă delectez cu acest titlu şi în acelaşi timp să privesc un meci de MMA la televizor, de aceea pot afirma că luptele nu prea seamănau între ele din punct de vedere al dinamismului. În realitate totul se întâmplă cu repeziciune, sportivii se mişcă continuu în ring, se feresc, aruncă pumni şi picioare, dar în Undisputed lipseşte această atmosfera tensionată. Mai mult decât atât, producătorii nu au acordat atenţia cuvenită mişcărilor laterale ale sportivilor, folosită atât de des într-un meci în Octogon, ei deplasându-se greoi şi mai puţin natural.

Latura audio este mai mult decât decentă, dar fără a ieşi prea mult în evidenţă. Cei doi comentatori, Joe Rogan şi Mike Goldberg, aduc o notă dramatică luptelor, deşi de multe ori am avut senzaţia că în timpul meciurilor tonul vocilor acestora este mai puţin grav decât în timp ce navigam prin meniuri, lucru oarecum bizar.

Mulţimea spectatoare din arenă are de asemenea contribuţia ei la desfăşurarea luptelor, dar nu cum m-am aşteptat, sau cel puţin cum se întâmplă în realitate. Recunosc că simt o oarecare dezamăgire cu privire la sunet deoarece simt că se putea mai mult, mai ales la un titlu cu acţiune tensionată.

Campionii rămân în picioare

Dacă ar trebui sa numesc un singur lucru care m-a impresionat cu adevărat la Undisputed, fără doar şi poate aş nominaliza opţiunea Classic Fights, unde puteţi retrăi meciuri celebre, precum Chuck Lidell vs. Rampage Jackson sau Chuck Lidell vs. Tito Ortiz. Disputele sunt prezentate de o superbă domnişoară brunetă, comentariul acesteia fiind urmat de aceleaşi filmuleţe care au putut fi urmărite pe canalele americane de televiziune înaintea partidelor. Interviuri, comentarii, clipuri cu K.O-uri, aici o să găsiţi de toate.

Însă cu regret trebuie să aduc o bilă neagră UFC-ului din cauza unui multiplayer deficitar, ce nu aduce deloc stimă opţiunilor single-player. Pe lângă faptul că nu există surprize plăcute pe partea de Xbox Live!, aproape toate meciurile sunt afectate de lag. Dar criticile nu se opresc aici. Dezamăgirea mea a atins cote maxime în momentele în care nu mi se găsea un partener de joc, în nici unul din modurile ranked sau unranked. Nici chiar când găzduiam eu nu intra nimeni să joace. Foarte ciudat, mai ales că 20 de minute mai devreme jucasem Street Fighter IV în cele mai bune condiţii.

Undisputed are categoria lui aparte de fani care l-au aşteptat, l-au primit, l-au învăţat şi acum îl joacă cu aceeaşi înverşunare. Nu este un fighter în care se pot aplica tehnici de button mashing din care să iasă mişcări spectaculoase, de aceea mi-e greu să cred că va avea succesul răsunător pe care îl au reprezentanţii virtuali ai altor sporturi.

E drept că nu duce lipsă de probleme precum meniuri greoaie, lipsa dinamismului sau multiplayer cu lag, dar în rest face treabă bună. Poate că discul cu UFC 2009 Undisputed nu va fi introdus în consolă la fel de des ca Fifa 09 sau Street Fighter IV, dar cu siguranţă e un joc de calitate pentru genul din care face parte.