Runes of Magic

15 iunie 2009



Runes of Magic

Producător: Runewaker Entertainment
Distribuitor: Frogster Interactive
Platformă: PC
Gen: MMOG
Data lansării: 19-Mar-2009
Website: Vizitează
PC recomandat: Core 2 Duo, 2GB Ram, 256MB Video Card

Cu toate că pe durata beta-testului european am ţinut morţis să joc cu un Warlock doar ca să am şi eu unVoidwalker pe post de pet, World of Warcraft nu m-a prins suficient de mult ca să-mi continui aventurile în Azeroth şi după lansare. Unii vor spune că e un lucru bun, am avut suficientă voinţă ca să nu cad pradă acestui drog, alţii că-mi câştig existenţa degeaba ca redactor de jocuri dacă nu fac parte din “cel mai bun MMO din lume”.

Ce e important de reţinut e că pentru mine MMORPG-urile reprezintă mai mult un mod de a sparge monotonia care se instalează invariabil după ce scrii n articole decât un scop în viaţă şi „moar epix”. Mai un City of Heroes, un Auto Assault, Guild Wars, Lord of the Rings Online, Age of Conan... dar niciodată jucate la modul „hardcore”.

Aşa că atunci când a fost lansat într-un final Runes of Magic, curiozitatea mi-a fost stârnită mai mult datorită faptului că era gratuit şi, conform celor auzite, nivelul său calitativ se apropia destul de mult de cel al titlurilor cu taxă lunară. Iar colegii de redacţie erau mai mult decât nerăbdători să vadă care-i mersul cu acest nou-venit, argumentul suprem fiind, din nou, lipsa abonamentului lunar (ţin să le mulţumesc pe această cale lui Assassin, Azd, StRat0 şi Tartoru, fără ajutorul cărora acest articol nu ar fi fost posibil... luar-aţi toţi wipe înKalin, de demenţi ce sunteţi).

Acestea fiind zise, jocul.

Unii cârcotaşi folosesc sintagma „World of Warcraft pentru săraci” când vina vorba să descrie succint Runes of Magic şi, până la un anumit punct, au dreptate. Fiindcă cei care au intrat în contact cu monstrul celor de la Blizzard vor recunoaşte imediat o mulţime de elemente similare, plecând de la interfaţă şi terminând cu semnul galben al exclamării ce apare deasupra NPC-urilor când au un quest să-ţi dea.

Din punctul meu de vedere însă, în lumea MMO-urilor termenul de „inovaţie” şi-a cam pierdut din valoare, iar paralelele inevitabile cu WoW sunt inutile. Pentru că înainte de a intra în pâine trebuie să înţelegeţi că principalul scop al acestui articol nu e să vă spună dacă merită să renunţaţi la {inseraţi MMO-ul preferat aici} în favoarea lui RoM, ci să vă prezinte conţinutul pe care-l primiţi pentru modica sumă de 0 lei... cu bune şi cu rele.

Cine eşti, eroule?

Partea de creare a personajului nu va impresiona, dar are suficiente opţiuni ca să permită popularea Taboreii cu o gamă destul de variată de aventurieri, plecând de la asasini pitici şi terminând cu malaci care abia aşteaptă să te pocnească cu scutul în scăfârlie. Când vine vorba de clase, aveţi şase opţiuni la dispoziţie, rolurile acestora fiind cele standard: Warrior, dat cu paru’. Scout, aruncat cu mizerii în inamici de la distanţă. Rogue, uciderea în somn a inamicilor menţionaţi anterior. Mage, aruncat cu mizerii mai speciale (foc, electricitate ş.a.m.d). Priest, vindecarea berbecilor care se cred Conan Barbarul dacă au o furculiţă-n mână. Knight, zidul mai mult lat decât lung. Sau invers.

Partea interesantă vine odată ce ajungeţi level 10 şi vă puteţi alege o clasă secundară din cele cinci rămase. Aşa că puteţi fi Knight/Priest, Mage/Warrior, Rogue/Knight, Scout/Priest ş.a.m.d. Ele însă nu pot fi active amândouă în acelaşi timp, deci puteţi considera că aveţi un avatar cu personalităţi multiple. Şi echipamente multiple, pentru că exceptând anumite combo-uri (Mage/Priest sau Warrior/Knight de exemplu), cele două clase nu vor putea împărţi frăţeşte decât o parte din echipament (un preot nu va putea purta niciodată platoşa unui cavaler sau folosi pumnalul asasinului).

Vestea bună e că fiecare clasă are atât abilităţi generale, cât şi specifice, iar cele generale sunt disponibile chiar dacă folosiţi cealaltă clasă. De exemplu, dacă sunteţi un Rogue/Priest, puteţi folosi ca Rogue Urgent Heal-ul preotului, dar nu veţi avea acces la Grace of Life şi celelalte binecuvântări specifice unui părinte veritabil.

Mai mult, Talent Points-urile pe care le folosiţi pentru îmbunătăţirea abilităţilor, obţinute din questuri şi uciderea diverselor orătănii din Taborea, nu sunt transmisibile. Aşa că practic va trebui să avansaţi cu două personaje în acelaşi timp dacă vreţi să aveţi acces la cele mai supărate abilităţi, numite foarte original, Elite.

Acestea sunt la rândul lor specifice fiecărui combo şi diferă şi în funcţie de clasa primară activă a unui personaj. Pentru cei care se uită cruciş acum la monitor, asta înseamnă că un Rogue din combo-ul Rogue/Priest va avea skill-uri Elite diferite de cele ale unui Priest din acelaşi combo. Rogue-ul va avea Quickness Aura, Wound Tear, Fearless, Kick ş.a.m.d, în timp ce preotul va avea Snake Curse, Infectious Wound, Purge etc.

Unele abilităţi sunt mai utile decât altele, iar anumite combinaţii se pretează pentru stiluri de joc specifice. Mage/Priest este la ora actuală the ultimate damage dealer, Priest/Knight e ideal pentru vindecare, Warrior/Rogue sau Warrior/Knight dau cu barda ca-n poveşti and so on. Trebuie să fiţi însă foarte atenţi când vă alegeţi clasa secundară, pentru că ea nu mai poate fi schimbată ulterior.


Are we there yet?

Drumul până la nivelul 50 (limită ce va fi ridicată în viitorul apropiat la 52 şi apoi la 55) vă va purta prin tot continentul Candara, din pajiştile liniştite din Colonia Pionierilor şi fermele din Silverspring până în pădurile din Valea Aslan, Fortăreaţa Piticilor din Creasta Dragonfang şi stupul Kal Turok din Canionul Dustdevil. Şi cu toate că nu va stabili vreun standard în privinţa calităţii, lumea din Runes of Magic este realizată suficient de bine cât să nu dea neapărat impresia de „ieftin” (cu toate că mai există şi scăpări), iar unele zone (cum ar fi instanţa din Moongorge) pot smulge din voi un „Oy, cool”.

Vestea proastă e că jocul e foarte resursofag pentru ce oferă, sacadând pe sistemul subsemnatului (Core 2 Duo @ 3GHz, 4GB RAM, Radeon 4870) suficient de des încât să devină enervant. Ori având în vedere că versiunea beta de Aion mi-a rulat excelent weekend-ul trecut cu toate detaliile la maxim, iar diferenţa grafică între cele două titluri este abisală, tind să cred că există nişte gărgăuni destul de mari în engine. Ceea ce nu e foarte bine pentru jucătorii cu sisteme mai modeste.

Trecând peste problemele tehnice, conţinutul pus la dispoziţie este suficient pentru a nu transforma RoM într-un grind fest, deşi vor exista şi câteva ocazii când veţi dori să-i împuscaţi în ambii genunchi pe cei care au stabilit drop rate-ul pentru anumite obiecte sau materiale. Nu de alta, dar dacă ar afla PETA câţi mistreţi am vânat prin Silverspring (şi cu câtă ură), până şi strănepoţii mei ar înfunda puşcăria.

Quest-urile în sine sunt tipice, fie că e vorba de „găseşte obiectul cutare / du-l undeva sau cuiva” sau „omoară x monştri şi pe ăla negru de respiră greu”. Sunt prezente însă şi câteva misiuni mai deosebite, cum ar fi cea cu broasca din Dragonfang sau căruţa din Ravenfell, ele reprezentând o pată de culoare binevenită printre nenumăratele genociduri pe care le veţi comite. De asemenea, unele misiuni vor fi legate într-o serie de 3-4 sau chiar mai multe quest-uri, aducând astfel un plus de consistenţă acţiunilor pe care le întreprindeţi în Taborea.

Dacă prima dată nu reuşeşti...

Pe lângă misiunile standard, fiecare oraş sau aşezământ mai important are un avizier cu aşa-numitele quest-uri zilnice. Acestea sunt o sursă decentă de aur, puncte de experienţă, phirius tokens (folosite în Item Shop şi pentru accesul în Malatina) şi talent points, mai ales pentru dezvoltarea clasei secundare. Limita zilnică este de 10 astfel de quest-uri, după care va trebui să aşteptaţi 24 de ore ca s-o puteţi lua de la capăt. Nu e obligatoriu să le îndepliniţi în fiecare zi, dar veţi petrece suficient timp în fiecare zonă pentru ca aceste dailies să reprezinte plusul care vă va duce mai repede către următorul nivel al personajului.

Problema aici e că în ciuda beneficiilor aduse, nu toate quest-urile zilnice vor fi atractive, pentru simplul fapt că după ce le obţii de la avizier va trebui să te duci la dracu’n praznic ca să dai Complete, pierzând timp preţios pe drum, care ar putea la fel de bine să fie folosit făcând altceva mai constructiv. Sincer să fiu, nu prea am înţeles această decizie a designerilor; după ce că accept de bunăvoie să omor legiuni de mistreţi şi crabi ca să mai scot şi eu un ban cinstit, mă mai trimiţi şi-n celălalt capăt al hărţii, doar aşa, fiindcă poţi. De aceea, doar câteva misiuni de acest tip vor avea un raport beneficii/efort suficient de bun cât să merite atenţia voastră, asta în cazul în care nu folosiţi Casa de Licitaţii ca să cumpăraţi materialele necesare (destul de scumpe, de altfel).

Quest-urile epice în schimb fac parte din două lanţuri care pot fi considerate „povestea principală” a jocului, ele fiind legate şi de lore-ul despre care puteţi afla mai multe pe site-ul oficial. Unele dintre ele vor fi mult mai dificile decât altele, dar recompensele vor fi pe măsura efortului. Skepsisul e că aceste misiuni trebuie să fie terminate în ordine, aşa că dacă aţi sărit peste una dintre verigi, va trebui să vă întoarceţi şi să îndepliniţi questul respectiv înainte de a putea merge mai departe cu "lanţul".

Are nevoie de mai multă sare...

Nu toată lumea care joacă MMO-uri este topită după ţeste crăpate şi alte fapte de vitejie. Unii oameni vor să ducă o viaţă de meşteşugari, să-şi adune resursele liniştiţi, după care să croiască mătăsuri fine, să prepare poţiuni, să făurească arme şi armuri sau să gătească ceva preparate deosebite, pe care să le vândă apoi aventurierilor însetaţi de glorie. Pentru un preţ corect, evident.

Există şase profesii în Runes of Magic (Alchemy, Armor Crafting, Blacksmithing, Carpentry, Cooking şi Tailoring) şi trei deprinderi pentru obţinerea materiilor prime (Herbalism, Mining şi Woodcutting), cu patru ranguri de certificare (apprentice, craftsman, adept şi master). Le puteţi învăţa pe toate fără nicio problemă, dar nu puteţi fi Craftsman (level 21-40) decât în 6 dintre ele, Adept (level 41-60) doar în trei şi Master (61-80) în una singură, aşa că în ultimă instanţă tot va trebui să vă specializaţi.

Dezvoltarea deprinderilor pentru adunarea resurselor se face la fel ca cea a profesiilor, implicând din păcate un grind destul de sever. Motivul fiind că pentru a ajunge la un nivel superior în Blacksmithing, trebuie de exemplu să făuriţi suficiente săbii ca să obţineţi experienţa necesară. Iar ca să puteţi culege flori mai deosebite, trebuie să săpaţi după cartofi, morcovi şi alte legume de o să vi se urce piticuţii pe creier.

Principiul în sine nu e rău, până la urmă e de bun-simţ să devii mai bun într-o anumită profesie numai pe măsură ce şi realizezi ceva în domeniul respectiv, doar că în Runes of Magic nu simţi că avansezi cu adevărat, în afară că se schimbă nişte cifre în fereastra de abilităţi. Să luăm mineritul ca exemplu. Indiferent de nivelul pe care-l ai la această deprindere, tot 5 secunde va dura să extragi un minereu, fie că e vorba de fier sau vreun metal exotic. Chiar dacă eşti un tâmplar de nivel 40, pentru un arc de nivel 10 vei folosi fix aceleaşi materiale pe care le foloseai şi când l-ai creat prima dată.

Astfel, singura ta recompensă ca mare bucătar emerit al tulpinii de leuştean e doar că poţi să găteşti preparate mai „şmechere”... după ce te dai în prealabil cu capul de pereţi încercând să obţii resursele necesare. Şi atât. Nimic de zis, e foarte frumos ca Preot sau Mag să-ţi poţi prepara nişte poţiuni care-ţi restituie 1500 de mana points, dar până ajungi la nivelul ăla ai să dai în bâlbâială, fiindcă există „zone moarte” în fiecare profesie, în care nu poţi decât să stai să faci grind şi să scoţi pe bandă rulantă aceleaşi chestii inutile până faci level up. După care o iei de la capăt.

Eu unul de exemplu eram foarte entuziasmat în rolul meu de ucenic bucătar, dar când am văzut de câte lucruri trebuie să fac rost pentru un nenorocit de pui la rotisor, am apelat la principiul foarte sănătos de „Ia inchideţi, că vă sun eu”.



Ghildele pot să-şi construiască şi ele un cartier general, care va lua forma unui castel. Pentru asta, o ghildă trebuie să ajungă mai întâi la nivelul 7 adunând diverse resurse (lemn, aur, minereu etc), după care să aibă materiile prime necesare pentru construirea efectivă a castelului. Lucru care nu va fi chiar la îndemâna oricărui grup, fiindcă e nevoie de ceva timp pentru a finanţa o astfel de realizare arhitectonică.

Odată construit, castelul poate fi deschis vizitatorilor, ca să aveţi cu ce vă lăuda, sau poate fi accesibil doar membrilor ghildei. La adăpostul zidurilor, ghilda va avea acces la o vistierie unde se pot depozita cele mai preţioase comori găsite sau prădate până atunci, iar în curtea interioară pot fi construite, mai nou, diverse clădiri care oferă la rândul lor bonusuri (fermă, librărie, grajduri).

Costul acestora la ora actuală este însă considerat destul de prohibitiv, în special când vine vorba de aşa-numitele Guild Runes (librăria de exemplu necesită 2500 de astfel de rune, pe lângă ierburi, aur, lemn şi minereu). De asemenea, vistieria castelului poate fi şi ea extinsă, iar ghildele care vor „absolute bragging rights” vor face tot posibilul să-şi construiască şi o cameră a tronului.

Dă-i în gură, nu-l lăsa...

Cum însă nu toţi aventurierii din Taborea sunt adepţii filozofiei „flower power”, mai ales pe un server Player vs. Player, va veni un moment când va trebui să vă impuneţi pumnul punctul de vedere. Sistem dual-class, rune şi niveluri calitative pentru arme, bonusuri, abilităţi Elite, indici de putere, teoretic avem ingredientele necesare pentru un sistem PvP mai mult decât atrăgător. Realitatea însă e cu totul alta.

Prima problemă majoră este dată de balansarea deficitară a claselor şi abilităţilor. Să luăm Rogue-ul de pildă. Al cărui skill de Hide (camuflare) nu are limită de timp. Şi nici nu consumă constant vreo „resursă”. Rezultatul? 95% din toţi PKers (Player Killers) din Runes of Magic sunt Rogue / {inseraţi clasă aici (de obicei Scout)}. Din moment ce poţi să stai ascuns cât vrea muşchiul tău şi primeşti şi bonusuri de atac dacă rămâi camuflat, de ce nu? Mai trist e că aceşti PKers pot intra în oraşele mari fără probleme şi să omoare jucători care vor să cumpere ceva de la Casa de Licitaţii sau pur şi simplu îşi văd de treaba lor, fără să aibă grijă de gărzi.

A doua problemă serioasă e că RoM acordă o importanţă foarte mare echipamentului, acest lucru ducând la situaţii în care un jucător poate să-l bată pe altul care este cu 5 niveluri peste el (deşi asta se întâmplă mai rar şi depinde de clasă), doar fiindcă are un echipament cu jdemii de bonusuri pe el. Iar în momentul în care un Scout ajunge să aibă mai multă viaţă decât un Knight de acelaşi nivel şi să preia cu succes rolul de tanc al acestuia într-o instanţă, something is seriously fucked up.

Însă cea mai mare gafă pe care au făcut-o producătorii cu sistemul PvP, din punctul meu de vedere, este posibilitatea de a „lega” un obiect de personaj. Mai pe româneşte, dacă te omoară un PK, obiectul respectiv nu are cum să „pice” de pe tine. Rezultatul? Toţi PKers au echipamentul sigilat şi inventarul gol. După care se apucă şi omoară jucători în stânga şi-n dreapta. Fiindcă pot şi nu au nimic de pierdut.

Chiar şi-n ideea în care se formează un grup care să-i vâneze, ei oricum nu pierd vreunul din obiectele pentru care au muncit ca nişte câini ca să le obţină. A murit o dată? Mare şmecherie. De două ori? De trei? De cinzeci? Aşa, şi? Până la urmă tot o să te prindă şi o să dropezi ceva, de obicei important, conform legilor lui Murphy.

Producătorii au încercat să limiteze într-un fel acest exploit prin faptul că nu poţi lega decât opt piese de echipament, dar din cauza unui bug, costumele ce pot fi cumpărate din Magazinul Virtual şi care nu „pică” (fiindcă sunt legate implicit de personaje) pot fi folosite pentru a muta pe ele atribute. Rezultatul? PKers cu toate piesele de echipament sigilate, bonusuri până-n cer şi cu mult timp liber la dispoziţie (da, ştiu, un set complet costă 100 Diamante, care trebuie cumpărate cu bani reali, dar având în vedere că 100 diamante înseamnă ~ 5 euro... faceţi voi calculele).

De aceea, cât timp am jucat pe Smacht (server PvP) şi am avut grijă de Rogue/Priest-ul meu (nivel 50/35), am văzut cum s-a ales praful de ghilde importante (Forsaken, Aetherea, Dope, Atrocity) şi cum jucători consideraţi top-level (Magga, Dios, Axlrose, Bruzer) au renunţat până la urmă să ne mai încânte cu prezenţa.

Dai un ban, dar ştii că-l pierzi...

Şi uite aşa am ajuns la Magazinul Virtual (Item Shop), unde toate dorinţele voastre pot deveni realitate... după ce plătiţi suma corespunzătoare. Mobilier pentru casă? Poţiuni pentru experienţă? Charge-uri pentru Arcane Transmutor? Mounts? Costume? Pets? Rune pentru transport? Avem de toate pentru toţi.

O parte din aceste obiecte pot fi cumpărate cu token-uri Phirius, obţinute din questurile zilnice (10 token-uri per quest, deci 100 de token-uri maxim per zi, în condiţii normale), dar pentru restul va trebui să băgaţi la înaintare cardul de credit şi să cumpăraţi Diamante. Cu care puteţi obţine cele mai imba™ accesorii, cum ar fi burghiuri care pot crea sloturi adiţionale pentru rune.

Cea mai bună investiţie pe care o puteţi face în joc însă (dacă vreţi să vă ţineţi de el) este un mount permanent, cu ajutorul căruia veţi economisi enorm de mult timp, întrucât veţi avea foarte mult de alergat. E adevărat că există şi posibilitatea de a închiria cu aur un mount pentru una sau mai multe zile, dar e jenant (şi cel puţin enervant) să ajungi la mama lu’ proces verbal şi să-ţi dispară subit calul fiindcă a expirat timpul.

O altă investiţie recomandată ar fi mărirea inventarului şi a casetei de depozitare din bancă, deoarece va trebui să jonglaţi cu o mulţime de obiecte, iar dacă vreţi să vă apucaţi serios de gătit, făurit, croitorit şi alte ituri, cu atât mai mult, fiindcă veţi avea nevoie de spaţiu de depozitare pentru materiile prime.

Call of Duty: Black Ops II

Posted by Xtrem
06.09.2012

BATMAN: ARKHAM CITY

Posted by Xtrem
06.09.2012

DIABLO III

Posted by Xtrem
07.09.2012

HITMAN

Posted by Xtrem
06.09.2012

NFS Most Wanted

Posted by Xtrem
06.09.2012