Ca tipuri de arme avem un pistol cu amortizor care e foarte util atunci când avem muniţie pentru el, fiind perfect pentru headshot-uri în camere izolate, dar luminate intens. Mai este unul de tip vechi care mi s-a părut inutil, un shotgun "cu greutate”, o pușcă cu lunetă foarte eficientă atunci când e nevoie de ea și o mitralieră destul de precisă, cu suficiente gloanțe de adunat, pe care o vom folosi spre finalul jocului. Per total, puteți considera că jucați un FPS pe Very Hard, unde muriți rapid, iar inamicii sunt rezistenți. Senzația e aceeași.

Soarta războiului pe mâna unei femei

Cu toate că misiunile lui Violette nu au anvergura unei operaţiuni ample pe front, impactul asupra germanilor nu este de neglijat. Printre diverse asasinări ale unor lideri naziști vom avea de îndeplinit și alte sarcini, cum ar fi montarea de explozibili într-un buncăr, într-un hangar cu substanțe toxice, semnalizarea unui punct de bombardare pentru avioanele aliate, salvarea unor cetățeni, precum și misiuni secundare ce trebuie descoperite „din mers”.

Din când în când, după o nouă “năzbâtie”, Violette va trebui să fugă contra cronometru pentru a scăpa cu viață, în general de explozii și inamici în stare de alertă. Aceste momente pot fi stresante, dar au și o parte bună, atmosfera fiind bine realizată şi dând senzația că într-adevăr fugi mâncând pământul ca să scapi cu viață.

Alte momente sunt chiar liniștite, mai ales când trebuie să facem pe lunetistul, dar și atunci când ne deghizăm în soldat nazist, singurul moment unde Violette poate să meargă normal prin lumină, fără să-i fie teamă de altceva decât de o apropiere prea mare de gărzi, care şi-ar da seama că foloseşte o deghizare. Un alt element de îmbrăcăminte (dacă i se poate spune așa) este masca de gaze, pe care o vom folosi în zonele unde gazele emanate de varii surse impun purtarea acesteia.

Cu toate că Violette pare profesionistă în ceea ce face, ea mai are totuşi de învățat. Producătorii au născocit un sistem de îmbunătăţire a abilităţilor protagonistei, bazat pe experiența pe care o primim de-a lungul jocului. Ca opţiuni, avem în primul rând rezistența ei. Deoarece la început moare foarte repede, adâugându-i câteva stele în această disciplină, Violette devine ceva mai sigură pe sine în situațiile tensionate. Apoi ar fi viteza cu care se furișează. Utilitatea acesteia este însă discutabilă, fiindcă deşi este nevoie de o viteză mai mare, patrularea gărzilor este scriptată în așa fel încât eroina să aibă timp să ajungă unde dorește când acestea nu se uită unde trebuie.

Cea din urmă opţiune este utilizarea morfinei. În Velvet Assassin, morfina nu are efectele din realitate, ci o duce pe Violette într-o stare de transă, în care aceasta se deplasează mai repede decât inamicii împietriți. Însă pe cât de frumos arată vizual, pe atât de inutilă este prelungirea duratei acestor transe. Cât avem de început ajunge, deoarece atunci când omorâm un inamic în „morphine mode" anulăm şi efectul respectiv, lăsându-ne vulnerabili.

De aceea, morfina trebuie folosită atunci când sunt două gărzi în lumină. Pe una o omorâm cum putem, iar pentru a doua folosim seringa cu morfină ( Violette poate lua cu ea doar o seringă, însă acestea mai pot fi găsite prin niveluri).

Ce mi s-a părut foarte inconsistent a fost AI-ul, foarte bun câteodată, dar care dă rateuri groaznice nu de puține ori. Problema vine de la zonele cu umbre, unde gărzile uneori par că nu au scripturi exacte care să dicteze când te văd și când nu. În mod normal, nu te văd în umbre, dar dacă e alertă, depinde doar de noroc dacă te zăresc.

E ciudat, pentru că inamicii te pot depista în zone întunecate complet, unde ar fi imposibil să te vadă indiferent dacă ești sau nu căutat, dar sunt și zone mai luminoase unde se întâmplă exact invers, totul depinzând doar de noroc. Iar dacă te depistează când stai ascuns, load-ul e inevitabil. Noroc că se face instant, iar checkpoint-uri sunt destule, în afară de câteva zone mai lungi care trebuie reluate dintr-un punct mai depărtat.

În schimb, dacă de exemplu lăsăm cadavrul unui inamic „la vedere”, ceilalți vor da alarma când îl descoperă. În acest caz, ofiţerii sunt foarte simpatici, fluierând ca disperații când văd ceva în neregulă sau mai ales pe Violette, fugind în același timp după ajutoare.

Însă cu toate că par destul de naturali în mișcări și rutine, inamicii au niște rute fixe de patrulare pe care nu le schimbă. Lucru care poate fi exploatat foarte uşor, mai ales în zonele aglomerate. Ar fi fost interesant dacă patrulele ar fi avut mai multe rute, sau măcar nişte evenimente care să întrerupă rutina (o pauză neplanificată pentru fumat de exemplu), mai ales că nu sunt prea multe moduri de a ajunge la destinație, de multe ori fiind chiar o singură cale.

E drept că mai sunt zone opționale cu misiuni secundare, dar în drumul spre obiectivul principal de obicei nu avem prea multe opțiuni la dispoziţie. Iar acest lucru, împreună cu faptul că totul e extrem de scriptat, ne obligă să jucăm după cum ne cântă producătorii, nu neapărat cum ne-am dori noi.

Atmosferă de top

La fel de bine însă, designerii au depus ceva eforturi în realizarea lumii din Velvet Assassin. Fiecare hartă e lucrată, are detalii, fiind exact ce ne-am aștepta de la zonele unde se petrece acțiunea. Vom ajunge chiar lângă (și sub) celebra catedrală Notre-Dame din Paris, de unde se vede Turnul Eiffel în depărtare, în veșnica ceață și în abundență de roșu.

La nivel artistic jocul excelează, folosind o iluminare ciudată, ireală, dar de efect. Din păcate, sunt câteva zone unde texturile sunt chiar urâte, una din acestea fiind însăși catedrala Notre-Dame, care de la distanță se prezintă magnific, dar de aproape arată banal. Ciudat, având în vedere că trecem exact pe lângă ea și tot ce e împrejurul ei este texturat cum trebuie.

În afară de direcția artistică, jocul obţine puncte şi la capitolul umbre. Era de așteptat, dar nu ar fi fost exclus să avem parte de niște umbre de doi lei. Singura dezamăgire aici este că nu putem distruge sursele artificiale de lumină, în afara celor care sunt clar marcate pentru acest lucru. Ar fi fost un element care ar fi adus un plus de dinamism gameplay-ului şi ar fi sporit şi realismul. Un alt lucru care nu mi-a plăcut e că inamicii au doar 3-4 modele care se repetă la nesfârşit şi la un moment dat ajungi să crezi că lupţi în Războiul Clonelor.

Partea sonoră în schimb este inspirată, pornind de la vocea sexy a protagonistei și până la naziștii ce vorbesc în germană, fiind „subtitrați” în engleză când poartă discuții. Mai amuzant e că atunci când strigă după Violette nu avem parte de subtitrări, ceea ce e de bine, fiindcă fugim și noi de gura lor, orice ar ieși din ea. Pe lângă nemți vom întâlni și niște personaje care vorbesc fluent franceza, iar combinarea acestor trei limbi este cât se poate de binevenită într-o industrie unde totul e pe engleză, indiferent de nație, iar ca voci se pot distinge aceeiași actori la 30 de jocuri dintr-un an.

Când situația e liniștită, muzica e compusă în așa fel încât să dea o stare de calm, însă nu excesiv, pentru a nu uita unde suntem și ce trebuie să facem. În momentele tensionate ea devine gravă, dură, iar melodiile folosite pentru o anumită misiune mi s-au părut îndrăzneț plasate într-un astfel de joc. Şi pe lângă muzică mai sunt și micile detalii care oferă un plus atmosferei, cum ar fi fluierăturile gărzilor sau încercările nereușite ale acestora de a cânta.

Ia mai pune-ți pofta-n cui!

Velvet Assassin mi-a provocat o nostalgie care mă îndreaptă spre instalarea lui THIEF: DEADLY SHADOWS și a Splinter Cell-urilor. Fiindcă spre deosebire de aceste jocuri, aici e vorba doar de un titlu care mă face să poftesc la ceva mai bun.

Însă chiar dacă nu se va număra printre “greii” genului stealth, Velvet Assassin își face treaba decent. Trecând peste niște minusuri evidente, e un titlu de weekend cât se poate de OK. Doar să aveți răbdare primele minute, cât vă va lua să vă acomodaţi cu stilul de joc.