Windows 7 va fi disponibil utilizatorilor din întreaga lume, dar şi celor din România, începând cu data de 22 octombrie 2009. Versiunea finală (RTM) va fi gata la sfârşitul lunii iulie, însă aceasta va fi destinată iniţial doar producătorilor de calculatoare, care o vor integra în sistemele lor. Anunţul a fost făcut miercuri de Tudor Galoş, Windows Business Group Lead la Microsoft România, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de NVIDIA. Windows 7 va veni în mai multe pachete: Starter, Home Premium, Professional, Ultimate şi Enterprise. Fiecare dintre aceste pachete conţine şi ceea ce se găseşte la versiunea inferioară. Windows 7 Starter, pentru prima oară în România, este o ediţie pentru netbook-uri, în timp ce Windows 7 Professional este dedicată în special afacerilor şi IMM-urilor. Windows 7 Home Premium va fi dedicată consumatorilor "casnici", iar Ultimate este "creme de la creme", după cum s-a exprimat Tudor Galoş, adică adună la un loc tot ce e mai bun din celelate versiuni. Ultmul dintre acestea este, bineînţeles, şi "cel mai tare", în sensul că utilizatorii primesc gratuit ultimele ediţii Office, spre exemplu, sau orice alte softuri se află în contractul încheiat cu producătorul. "Trecerea de la Windows Vista la Windows 7 este foarte uşoară, majoritatea driverilor şi a aplicaţiilor fiind aceleaşi ca la versiunea precedentă", a precizat Tudor Galoş.