Pentru orice gamer care a avut de-a face cu FPS-urile ultimului deceniu, „Battlefield” duce cu gândul la hărţi vaste, cu mulţi jucători care au la dispoziţie o sumedenie de vehicule şi un arsenal atent modelat după perioada războiului abordat. Primul joc din serie, Battlefield 1942, a fost lansat în perioada de vogă a shooter-elor ce aveau ca subiect al Doilea Război Mondial (2002) şi miza pe un multiplayer complex şi spaţii largi, în contrast cu abordarea mult mai arcade şi cinematografică a seriei Medal of Honor.
În timpuri mai recente, Battlefield a virat puternic spre elemente nespecifice pentru a-şi extinde clientela. Cum ar fi adăugarea unei poveşti în single-player odată cu lansarea lui Bad Company pe console în 2008, sau elemente narative tipice lui CoD (perspective multiple, motivul morţii seci a unora dintre protagonişti sau secvenţe quick-time în punctele culminante).
Multiplayer-ul însă a păstrat cam aceeaşi linie: multe vehicule, hărţi mari, împestriţate cu vegetaţie şi obstacole naturale, plus reintegrarea unui mod în cea mai recentă lansare pe care nu l-a mai văzut Battlefield de la 1942 (jocul, nu anul) încoace: Team Deathmatch. Iar priceperea celor de la DICE vizavi de ce înseamnă o experienţă online de calitate s-a îmbunătăţit notabil şi în prezent oferă un arsenal foarte larg în lupta împotriva plictiselii.
 |  |  |
Single-player
Campania single-player are o poveste destul de similară cu cea a blockbuster-ului The Peacemaker, în care un dement fură focoase nucleare de la ruşi ca să pedepsească state occidentale pentru că sunt… occidentale. Motivul antagonistului este destul de ambiguu şi se face referire o singură dată la natura intenţiilor lui: un agent rus menţionează răzbunarea. Nu se specifică exact pentru ce anume. Trebuie doar să ştiţi că există.
Relatarea evenimentelor începe cu punctul culminant al poveştii şi descrie evadarea unuia dintre cei patru protagonişti din mijlocul unui interogatoriu cu cătuşe în care e acuzat de ceva extrem de grav, urmând ca succesiunea misiunilor să te poarte prin şirul de evenimente care explică cum s-a ajuns la arestarea acuzatului, sergentul Blackburne. Personajele sunt pe alocuri fade şi în orice caz nu la fel de memorabile precum cele din seria CoD, iar povestea împrumută multe elemente din multe surse dar în cele din urmă se dovedeşte a fi o pastişă prea lipsită de sare şi piper ca să dea pe spate.
Vizual însă, deşi nu e nici pe departe la fel de dens sau de supradozat cu scene de acţiune precum Modern Warfare 3, există momente în care campania lui B3 vă va încânta privirile: paraşutări printre straturi realiste de nori, cutremure care întrerup lupte stradale sau strecurări prin ruine, pe sub patrule care te caută promiţând ajutoare de război. Efectele de lumină şi umezeală ajută mult imersiunea, însă level design-ul foarte liniar şi restrictiv seamănă un pic prea mult cu seria CoD pentru propriul bine. E adevărat, ai mai mult spaţiu de flancat şi zonele deschise sunt ceva mai dese decât cele din seria produsă de Infinity Ward, dar ruta e prestabilită şi din când în când ai senzaţia unui şoarece ghidat printr-un labirint claustrofobic.
 |  |  |
Oricum, campania e destul de scurtă şi în ciuda coridoarelor înguste, repetitivităţii obiectivelor şi AI-ului jalnic al aliaţilor şi adversarilor, nu apuci să te plictiseşti. Misiunile nu sunt lipsite de scene în care jucătorul e introdus în vehicule sau interfeţe de bombardare aeriană, iar sound design-ul conferă o atmosferă destul de realistă când vine vorba de comunicare militară. Pe de altă parte, relaţiile dintre personaje şi schimburile de replici colocviale sunt destul de sterile şi unidimensionale.
Muzica e folosită puţin şi doar pentru a puncta momente de maximă tensiune, dar există o instanţă când mi-a adus aminte parcă de un film de Michael Mann: în misiunea nocturnă, în care trebuie să acoperi strecurarea unor camarazi printr-un oraş patrulat de PLR, ies în evidenţă câteva momente în care o orchestră de sintetizatoare ilustrează magistral singurătatea şi concentrarea tensionată a unui asasin trecut de ora de culcare. Pe alocuri, existe scene în care aranjarea narativă te convinge că eşti în pielea unui puşcaş marin prin Johnny Cash-ul din surdină, dar per-total, muzica e acolo ca să susţină momente din Battlefield 3, nu să-i ofere o coloană sonoră continuă. Pentru asta avem ploaia de gloanţe, grenade şi rachete.
Variaţia în arme acoperă cam toate jucăriile din multiplayer şi, mai ales pe Hard, încurajează jucătorul să facă uz de gadget-uri pentru a trece de anumite zone fără să fie ciuruit – fie că e vorba de luneta cu nightvision şi amortizor într-o misiune nocturnă sau minele antipersonal atunci când trebuie să apere o poziţie într-un mall.
 |  |  |
Cooperativ & Multiplayer
Battlefield 3 are o componentă de misiuni cooperative, asemănătoare cu formatul analog din Modern Warfare 3. Există misiuni de tip survival (sau „horde mode”), pilotarea unui elicopter, strecurare, tir cu luneta şi asalt. Şase, în total, cu fundaluri inspirate din single-player. Numărul maxim de jucători pentru co-op e 4, dar în cele din urmă nu oferă mai mult de trei ore de joc în plus, iar conţinutul nu e strălucitor în privinţa rejucabilităţii.
Mult mai vast şi bogat în opţiuni este multiplayer-ul competitiv. În stil Bad Company, avem patru clase din care să alegem: Assault, Support, Engineer şi Recon, o distribuţie între cele două echipe tradiţionale (ruşi sau americani), iar punctele de experienţă obţinute cu fiecare dintre ele individual deblochează arme, accesorii şi echipament nou. În alte departamente, cum ar fi distrugerea mediului, Battlefield 3 pare că s-a domolit de la BC2, fiindcă deşi vor exista urme ale sutelor de obuze lansate în fiecare meci, meciurile nu se mai sfârşesc cu hărţi care să arate precum partea întunecată a Lunii.
Înţelegerea şi aprecierea lui Battlefield 3 ia mult mai mult timp decât iniţierea în arcade-ul mult mai concentrat al lui MW3 şi depinde de mult mai mulţi factori. Un meci public, haotic, cu necunoscuţi îşi va lăsa mult mai adânc amprenta în shooter-ul celor de la EA şi e nevoie de o abordare tactică, în acelaşi format împărţit pe squad-uri de câte 4 oameni din Bad Company.
 |  |  |
Sinergia dintre clase complică şi mai mult jocul, pentru că o bună cooperare între membrii unui squad face diferenţa între patru soldăţei distraţi care aleargă bezmetic pe hartă către puncte luminate în roşu şi albastru sau un cvartet de asasini a căror muncă în echipă le asigură muniţie la discreţie, un spital mobil, reparaţii şi îmbunătăţiri constante ale eventualului vehicul de transport/genocid, toţi fiind concentraţi pe ţintele marcate (mă rog, cele care nu au fost încă reduse la tăcere de lunetist).
Medaliile obţinute pentru diverse obiective şi achievement-uri din timpul unui meci se adaugă barei de experienţă de la sfârşitul fiecărui meci, iar îndeplinirea anumitor challenge-uri te recompensează cu dog tag-uri personalizate, echivalentul de aici al emblemelor din CoD.
E lesne de înţeles că nu toată lumea ştie, poate sau vrea să coopereze pe serverele publice, drept pentru care Battlefield 3 cere mai multă răbdare şi efort din partea jucătorilor şi implicit poate fi o experienţă groaznică, enervantă şi anevoioasă sau o fântână de demonstraţii strălucite pentru ce înseamnă lucru în echipă a homo sapiens sapiens’ului virtual cu o puşcă în braţe.
Mai pe româneşte, când e jucat de oameni care ştiu ce fac, sentimentul de satisfacţie e mult peste cel obţinut în Modern Warfare 3 şi are cu atât mai mult de oferit cu cât avem numeroase vehicule care se pot folosi atât drept arme convenţionale, cât şi reilustrări ale aventurilor Baronului Münchhausen… momente de creativitate mult mai spectaculoase decât orice grenadă dată din fundul grădinii în Modern Warfare 3.
 |  |  |
Spaţiul de joc este incomparabil mai mare decât cel din MW3, oricare dintre cele nouă hărţi din BF3 având aria şi numărul de structuri şi obstacole net superioare pe orice front. Vehiculele, 22 în total, se împart între avioane de vânătoare, ca F/A 18 Super Hornet sau A 10 Thunderbolt, două tancuri (M1A2 Abrams şi T-90), elicoptere cum ar fi AH-1 Super Cobra, Mi-28 sau KA-60, antiaeriene sau vehicule uşoare de transport, atât pe apă, cât şi pe uscat.
Drept urmare, Battlefield e o ogradă mai mare, mai deschisă spre opţiuni de abordare şi nu la fel de frenetic precum concurenţa. În definitiv, e o chestiune de gust – Call of Duty e răsplata la dozator a riscului mai mare pe care ţi-l asumi când începi să te joci Battlefield: în cel de-al doilea vei găsi ocazii mai ample şi scenarii mai interesante, posibile datorită terenului întins şi construit pe o geometrie mult mai complexă. Dezavantajul seriei Battlefield este perpetuul risc de a nu găsi un meci bun ore întregi în cazul în care nu cunoşti veterani.
 |  |  |
Spre deosebire de titlurile precedente, Battlefield 3 nu are un meniu principal… sau, mai bine zis, nu unul tradiţional, integrat în interfaţa jocului propriu-zis. În schimb, trebuie folosită o fereastră de browser pentru accesarea modurilor de joc şi consultarea statisticilor online pentru contul activ, ceea ce producătorii numesc BattleLog. O abordare destul de controversată prin prisma dependenţei de Internet şi diluării imersiunii.
Ceea ce scoate şi mai mult în evidenţă acest neajuns este chiar sistemul digital de distribuţie al jocului, Origin şi, în jurul lansării, sistemul anti-cheat (PunkBuster), deşi stabilitatea meciurilor în reţea s-a îmbunătăţit notabil până acum. Vestea bună e că serverele sunt numeroase, iar variaţia în moduri de joc e destul de mare încât să găsiţi cam oricând combinaţia preferată, mai ales în timpul orelor de vârf. Mai mult, jocul merge fluent pe sisteme standard în ziua de azi (deşi în ziua lansării situaţia nu a fost chiar atât de roză) şi nu e extrem de pretenţios, cel puţin raportat la cât are de oferit, dar mereu actualele bug-uri de fizică şi arhitectură structurală (precum clipping, cadavre care trec prin pereţi sau pereţi invizibili) vor strica din când în când buna dispoziţie.
 |  |  |
Dacă mă întrebaţi pe mine, nu există un câştigător clar între Battlefield 3 şi Modern Warfare 3. Sigur, din punct de vedere al vânzărilor cifrele înclină spre CoD, dar şi B3 s-a dovedit a fi un best-seller pentru EA, iar vânzările nu sunt decât oglinda tendinţelor maselor, nu o cuantificare a calităţii absolute a jocului.
Totul e o chestiune de gust, la urma urmei, deoarece fiecare oferă un tip de divertisment aparte – în cazul de faţă, Battlefield 3 e un joc mai mare, mai deschis în posibilităţi şi mai spectaculos, dar pe o durată de timp mai întinsă, fiind mai puţin alert şi mai sărac în scene de tip Bruce Willis decât shooterul de larg consum pe care şi-a propus să îl detroneze.
 |  |  |
0
comentarii
Trimiteți un comentariu
