În ciuda titlului, Sleeping Dogs n-are nici urmă de câine în el și, sinceră să fiu, nu mi-am bătut prea mult capul cu sensul metaforic al ideii că nu e sănătos să intri în curtea cui nu trebuie, fiindcă s-ar putea să te trezești cu nădragii sfâșiați. Nici după genul de acțiune open world împrumutat din GTA nu mă omor neapărat, astfel că am plecat la drum cu o serie de păreri preconcepute; unele dintre ele s-au adeverit, din păcate, altele au fost complet aruncate la coș – până la urmă Sleeping Dogs nu e chiar așa de rău pe cât am crezut.
Eroul principal, Wei Shen, este un polițist sub acoperire trimis în inima celei mai puternice triade din Hong Kong, Son On Yee. Lucrurile merg ușor, Wei a copilărit cu gangesterii respectivi și nu are probleme în a se integra și dovedi că este loial. Chiar prea loial, ar zice șefii lui polițiști, dar până la urmă este o dilemă reală: mulți oamenii ai legii s-au trezit atât de prinși în rolul de băiat rău, încât chiar au trecut de partea cealaltă a baricadei. Din acest punct de vedere, povestea pune bine accentul pe conflictul interior al lui Wei, împărțit între datorie și ajutorul datorat prietenilor din copilărie și altor personaje care dovedesc a avea o oarecare conștiință pe parcursul evenimentelor.
 |  |
Conflictul interior al lui Wei era de așteptat, însă unele elemente par a ignora cu totul atașamentul său față de poliție. Mai exact, poți călca liniștit trecători fără a fi în vreun fel penalizat, cu excepția momentelor în care ești într-o misiune si pierzi ceva puncte din scor. În rest însă, poți să te joci de-a psihopatul pe străzile orașului, poliția rareori remarcă sau te urmărește și chiar și atunci, e relativ ușor să scapi de ei. Din cauza acestei neconcordanțe, de cele mai multe ori ajungi să uiți că cu un polițist, deși misiunile de partea legii au parte de elemente de investigație chiar interesante, spre deosebire de bătăile și împușcăturile inevitabile legate de triade.
Intriga este mai complexă decât simpla idee de a distruge o organizație criminală; nevinovații mai mor pe ici, pe colo, apar și răzbunările personale sau din datorie față de triadă, trădări, dar și iubire adevărată, plus tot felul de acțiuni stupizele, dar care aduc variație gameplay-ului. Wei cântă karaoke, își cumpără haine, merge la masaj (deși ce se întâmplă acolo rămâne o enigmă, Sleeping Dogs este departe de scenele explicite din GTA) și la antrenament de arte marțiale, are case unde poate dormi și legături electronice cu poliția cu ajutorul cărora poate ajuta la diverse arestări. Iar finalul, deși puțin ipocrit, nu face decât să pună fundița roșie peste o intrigă ce aduce un omagiu filmelor din anii ’80 și ’90 realizate în Hong Kong, cu Wei Shen în rolul lui Jackie Chan.
 |  |
Între lege și fărădelege
Odată intrat sub acoperire, Wei are de ales între două seturi de misiuni principale – pentru triadă (29 la număr) și pentru poliție ( 4 cazuri speciale și arestări banale legate de trafic de droguri, care se repetă pe parcursul jocului). Ritmul realizării lor este la alegerea ta, poți alerga de nebun prin oraș cu orele fără să intri în vreo bucată de poveste, doar de dragul ideii de a fura o mașină sport cu care să distrugi jumătate de oraș și să aduni după tine toată poliția, pentru ca la final să-i lași cu buza umflată. Aceste misiuni (verzi pentru triadă, albastre pentru poliție) oferă experiență în funcție de acțiunile realizate pentru a le duce la îndeplinire.
Astfel, primești puncte multe dacă îți învingi inamicii cât mai spectaculos, cu tot felul de mișcări în combo, dar și pentru condusul fără a lovi pietoni sau obiecte din mediu. Evident, nu poți mereu să conduci cu 30 la oră pentru a evita orice AI cretin care vine pe contrasens, iar misiunile care implică urmăriri și curse sunt ceva obișnuit. Dacă lovești stâlpi, bănci, stații de autobuz sau pietoni ești depunctat în direcția recompensei polițienești, dar câștigi bani pentru că ești un nebun pe șosea și distrugi proprietatea publică.
Mai există și o serie de misiuni secundare (marcate cu galben) dedicate reputației pe care o ai pe stradă (Face Meter); cu cât oferi ajutor mai multor amici din triadă, cu atât ești mai respectat și deblochezi tot felul de bonusuri care să te ajute în cursul altor misiuni. Poți fi șoferul care să scape pe cineva după ce omoară un rival, să deturnezi un camion, recuperezi un obiect furat, bați niște băieți răi care se iau de oameni nevinovați aflați sub protecția Sun On Yee sau… îți iei țeapă. Unele misiuni care de obicei implică domnișoare aflate în situații nasoale sunt doar păcăleli pentru a ți se fura banii, ceea ce de obicei declanșează o secvență de urmărire, terminată cu snopirea în bătaie a nefericitului hoț. În afară cele circa 30 de misiuni separate, mai există o serie care nu oferă experiență, ci doar bani.
 |  |
Alte distracții secundare implică o serie de curse de stradă (15 la număr), unde evident scopul este să ieși pe primul loc și apoi să scapi și de poliție, totul pentru a mai debloca o mașină de cumpărat pentru garajul propriu; poți să te duci și la bătăi de cocoși, o activitate pe care personal am evitat-o, nu apreciez nici măcar virtual ideea de a răni animale. La un moment dat, poți să deturnezi și vehicule blindate pline cu bani, să scapi de poliție și apoi să duci mașina în siguranță la garajul de unde îți încasezi partea.
Dintre misiunile opționale iese în evidență cea care deblochează accesul la sala de antrenamente de arte marțiale, unde te duci dacă recuperezi cele 12 statuete ale proprietarului. Acesta joacă oarecum rolul conștiinței lui Wei, cu replici tipice filosofiei asiatice; fiecare statuie deblochează un tip de combo de utilizat în lupte, iar cele mai multe se găsesc în timpul misiunilor principale, fiind astfel ușor de cules. Orașul are patru astfel de cluburi, unde poți intra în câte șase runde de lupte pentru a câștiga astfel și ceva bani.
Pe de altă parte, există o grămadă de „collectibles”: altarele de viață îi pot dubla bara de sănătate lui Wei, apoi sunt camerele de luat vederi ce pot fi „compromise” și poți folosi și microfoane, dar cele mai multe sunt o serie de cutii ce conțin bani, arme sau câte un obiect de îmbrăcăminte. Acestea din urmă sunt uneori dificil nu doar de găsit, ci și de ajuns la ele, necesitând chiar și să iei o barcă sau să înoți până la canalul de deversare care le adăpostește. Toate aceste seturi devin disponibile numai dacă îndeplinești anumite misiuni ce implică să ieși în oraș cu diverse fete și poți alege să nu le suni pentru o întâlnire, dar ai multe de pierdut.
 |  |
Haina face pe om
Wei nu câștigă degeaba experiență din misiunile la care ia parte, ci crește în nivel și deblochează o serie de abilități împărțite în patru direcții: arborele triadei, al poliției, melee și Face. De exemplu, pe linia omului legii primești recul scăzut când folosești arme, poți descuia portbagajele mașinilor de poliție ca să găsești arme, deblochezi slow-motion și îl crești în durată. Triada și partea melee se combină foarte bine pentru bonsuri legate direct de eficiența în luptele corp la corp, însă abilitățile melee le obții doar recuperând statuetele deja menționate. Arborele dedicate reputației aduce bonusuri temporare pentru alte opțiuni – efectul mâncării sau masajului își dublează durata, poți chema un valet să-ți aducă o mașină din garaj sau cumperi haine și accesorii cu 40% reducere.
Din acest punct de vedere, hainele nu îți declară doar statusul de războinic al străzii sau domn elegant care merge la o nuntă. În funcție de obiectele purtate, seturile oferă bonus pentru melee, experiență pentru misiunile triadă/polițist, reduceri la cumpărarea mașinilor și unul foarte special dedicat impresionării domnișoarelor; accesoriile (ceas, brățări, ochelari de soare, șepci, lanțuri) joacă și ele rol mai mult decât decorativ, oferind bonusuri pentru Face. Nu mai puțin de 13 magazine vin cu oferta proprie, de la pantaloni de training portocalii și lanțuri de aur groase cât degetul până la smoking-uri elegante și costume din piele ideale pentru mersul pe motocicletă.
Mai mult, dacă deții din întâmplare Just Cause 2 (de fapt, o salvare pe harddisk), vei găsi în dulapul lui Wei și îmbrăcămintea lui Rico Rodriguez, bonusul fiind dedicat deturnării mașinilor cu mai multă ușurință.
 |  |
La luptă, voinicule!
Spre deosebire de GTA, în Sleeping Dogs armele nu se găsesc la orice colț de stradă. Cele mai multe conflicte se desfășoară pe bază de pumni și picioare, ideale fiind combo-urile de arte marțiale care să pună inamicul cât mai repede la pământ. Luptele pot fi destul de dificile și chiar confuze din cauza camerei care se rotește uneori nebunește, iar controlul pe tastatură are un lag enervant mai ales când vine vorba de a bloca lovituri. Cum majoritatea bătăilor implică măcar 3-4 inamici, problemele de control nu ajută deloc, recomandat fiind, evident, un controller.
Inamicii nu suferă de variație, nici vizual, nici ca abilități, fiind împărțiți în patru categorii: Strikers (luptă corp la corp), Brawlers (mai lenți, dar asemănători cu primii), Grapplers (blochează foarte bine atacurile și e ideal să vii peste ei cu o armă) și Armed Thugs (cei mai periculoși, pentru că au o armă cu damage impresionant).
La rândul lor, cel mai des vei folosi arme albe – cuțit, satâr (Mrs. Chu rulllzzz!!!), rangă, chiar și o macetă; mai neobișnuit și chiar amuzant e să bați un inamic cu o poșetă, cu un pește înghețat, cu umbrela sau cu pungile de cumpărături săltate de la vreun trecător. Armele de foc merg de la pistoale până la aruncătoare de grenade, dar le poți utiliza doar dacă le iei de la un inamic și dispar ca prin minune din buzunar când începi o misiune. Luptele cu arme de foc implică și o mecanică simplă de folosire a acoperirii, foarte indicată deoarece vei fi atacat de cel puțin 7-8 inamici înarmați până în dinți. Evident, primești puncte de experiență suplimentare pentru headshot-uri, dar nu prea ai timp să ochești atât de exact de cele mai multe ori.
Urmăririle cu împușcături sunt și ele prezente: cele în care ești în mașină implică un balet de taste pentru a te asigura că tragi în direcția corectă, iar tendința camerei de a „corecta” perspectiva nu ajută deloc. Pe motocicletă trebuie să conduci și să tragi simultan, acțiunea intrând automat într-o secvență slow motion care aproape nu mai necesită controlarea motorului; atenție însă la ieșirea din slow-mo, s-ar putea să iei un perete în brațe.
 |  |
O altă parte importantă a gameplay-ului sunt cursele și urmăririle din mașină, plus ca e mult mai rapid să ajungi undeva pe patru roți decât pe jos. Poți fura oricând o mașină care-ți place sau e doar la îndemână, dar ai și patru magazine dedicate unde să-ti cheltuiești dolarii pe tot felul de modele nelicențiate, dar izbitor de asemănătoare cu mărci cunoscute.
Controlul acestor vehicule este una din marile probleme ale portării – răspunsul la comenzi este întârziat, iar camera își face de cap în mod îngrozitor și se duce în direcția opusă chiar dacă nu ai setat inversarea din meniuri. În rest, mașinile se comportă bine la drifting, dar senzația de viteză este stricată de lipsa unui kilometraj. Îmi este clar că un fel de Lamborghini se mișcă mult mai repede decât un gândac electric, iar motocicleta transformă peisajul într-un blur luminos, dar aș fi preferat să văd cifrele care să marcheze clar diferențele.
În plus, există misiuni unde un camion sau un autobuz sunt mai rapide decât orice mașină ai avea, asta doar pentru că așa vrea scenariul și abia într-un anume punct ai libertatea fie de a distruge acel vehicul, fie de a-l deturna. Ultima acțiune vine însoțită de nevoia de apăsa taste într-un anume moment (Quick Timed Actions), element spectaculos, dar în același timp enervant și imprecis din cauza lag-ului controlului.
În aceeași direcție mai există o serie de joculețe interactive, majoritatea efectuate sub presiunea timpului sau cu număr limitat de încercări – găsirea codului pentru un seif sau o cameră de supraveghere, triangularea semnalului unui telefon mobil pentru a identifica locația, descuierea de uși și hacking-ul unor computere.
 |  |
Hong Kong-ul virtual
Orașul din Sleeping Dogs nu este o replică fidelă a versiunii reale, dar arhitectura îmbină construcțiile moderne de tip zgârie-nori cu templele acoperite de olane roșii sau aglomerația piețelor și a cartierelor cu apartamente strâmte. Zonele sunt suficient de diferențiate, de la cartierele mărginașe până la vilele de lux, iar pe timp de ploaie chiar e plăcut să urmărești reflectate panourile și farurile pe asfaltul ud. Versiunea de PC vine și cu un pachet de texturi HD, astfel că avem și un nivel ceva mai mare de detaliu, plus o distanță de randare decentă.
N-am scăpat din păcate de bloom-ul exagerat al mașinilor, nici de apariția ca din ceață a elementelor din decor, iar momentele desfășurate pe apă sunt de-a dreptul urâte – orașul din jur e o ceață de texturi de slabă calitate, punctate pe alocuri de lumini.
Animațiile nu excelează nici ele, de cele mai multe ori Wei aleargă de parcă ar avea un handicap, iar mișcările în timpul luptelor nu sunt atât de fluide ar fi trebuit să fie, aducând spectacol mai mult în secvențele slow motion. Vocile și dialogurile se prezintă bine, dar sunt subminate de minimalismul animațiilor faciale și de un lip sync defectuos. Coloana sonoră va fi apreciată sau nu în funcție de gusturile fiecăruia, personal am savurat doar bucățile cu „aromă” chinezească.
 |  |
Mai mult, deși Sleeping Dogs se laudă că are o lume deschisă, am întâlnit mulți pereți, vizibili sau nu, în momentele de alergătură liberă. Nu prea ai ce explora, nici nu te poți urca pe unde vrei, astfel că de multe ori te vei limita la plimbări cu mașina, pentru care străzile sunt foarte bine gândite, variind porțiuni de linie dreaptă cu zone de deal, curbe în vârf de ac și zone unde poți face salturi.
Tehnic vorbind, critica majoră o reprezintă controlul pe mouse/tastatură și camera, de altfel „buba” obișnuită a aproape oricărui joc portat de pe o consolă. Cu un gamepad lucrurile stau mai bine, dar asta nu înseamnă că se poate trece cu vederea; am avut parte și de ecrane albastre fără vreo explicație, de ceva blocaje în texturi, iar unele obiecte din decor se comportă bizar – poți distruge un stâlp, dar te lovești ca de un zid de o cutie poștală.
 |  |
Odată ce ai dat gata povestea și misiunile secundare, mai poți eventual căuta toate cutiile de colecție, dar nu există nimic care să te îndemne să reiei acțiunea. Nu există multiplayer, iar lipsa de libertate de explorare adevărată taie mult din durata de viață. Sunt însă destule ore de joc, multe de făcut, astfel că nu se poate spune că Sleeping Dogs e o pierdere de vreme și de bani. Din contră, este un joc bun care putea fi foarte bun dacă nu suferea de probleme tipice de portare.
0
comentarii
Trimiteți un comentariu
